A doua specialitate

În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 18/2009, cu modificările și completările ulterioare privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, posesorii certificatului de medic specialist, pot efectua pregătire pentru obținerea celei de a doua specialități, în regim cu taxă.

Metodologia privind înscrierea la programul de pregătire în cea de a 2-a specialitate se publică pe site-ul Ministerului Sănătății înaintea sesiunilor organizate de Ministerul Sănătății, de regulă de două ori pe an. Facultatea propune numărul de locuri, pe specialități, pentru înscrierea la programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, pentru fiecare din sesiunile organizate de Ministerul Sănătății.

Programul de pregătire în cea de a doua specialitate în regim cu taxă, se efectuează cu frecvență și asigură acelasi nivel și aceeași calitate a pregătirii de specialitate ca și programul de rezidențiat în specialitatea respectivă. Stagiile de pregătire efectuate în prima specialitate, similare ca durată și conținut, care se regăsesc în curriculum-ul de pregătire al celei de a doua specialități, se echivalează.

Echivalarea se face de către Ministerul Sănătății, la propunerea instituțiilor de învățământ superior medico-farmaceutic uman care organizează pregătirea în rezidențiat și cu avizul coordonatorului de pregătire în a doua specialitate.
Pentru mai multe informații referitoare la următoarele demersuri privind procedura de înscriere la a 2-a specialitate, vă rugăm să consultați site-ul Ministerului Sănătății, www.ms.ro